Sever Bocu: strategii publicistice și geopolitice

21,00 lei

Titlu: Sever Bocu: strategii publicistice și geopolitice

Autor:  Lucian-Vasile Szabo

Colecție: Aula Magna

Domeniul: Jurnalism

ISBN: 978-973-125-475-3

Anul publicării: 2016

Pagini: 183

Format: 14×22 cm

Categorii ,

Descriere

PREZENTARE CARTE

Una din personalitățile de marcă ale României ante- și interbelice, Sever Bocu și-a găsit sfârșitul în temnița comunistă de la Sighet. Cunoscut ziarist şi editor bănăţean, antreprenor, politician şi ministru al Banatului între cele două războaie mondiale, el a fost şi un talentat memorialist. Volumul lui Lucian-Vasile Szabo nu urmăreşte în mod direct o cronologie a vieţii lui Sever Bocu, ci mai degrabă permanenţa unor idei, a unor întâmplări semnificative din existenţa sa în raport cu marii săi prieteni şi cu marile evenimente istorice în care a fost implicat. Este un demers important pentru recuperarea unei figuri istorice importante atât pentru istoria României, cât și a „patriei sale restrânse”, Banatul.

 

DESPRE AUTOR

Lucian-Vasile Szabo este doctor în filologie al Universității de Vest din Timişoara și lector în Departamentul de Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul aceleiași universități. Prozator, critic literar, jurnalist și cercetător în domeniul comunicării, el a abordat în activitatea sa teme complexe, precum relația dintre literatură și mass-media, evoluția unor mari scriitori și gazetari, viitorul publicisticii. Printre volumele publicate se numără: Libertate și comunicare în lumea presei (Editura Amarcord, Timişoara, 1999), Jurnaliști, eroi, teroriști (Editura Partoș, Timișoara, 2009), Mass-media, represiune și libertate (coordonator – Editura Gutenberg-Univers, Arad, 2010), Capcane ale comunicării. Putere şi… puteri în mass-media (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2011), Complexul Slavici (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2013), Revoluţia din 1989 în spitalele timişorene (Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2014). În anul 2013 Lucian-Vasile Szabo a primit Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara, pentru critică şi istorie literară pe 2012, pentru volumul Un alt Slavici. O geografie publicistică după gratii (Editura Universității de Vest, 2012).

Informații suplimentare

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Sever Bocu: strategii publicistice și geopolitice”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment