Descriere
PREZENTARE CARTE
Urmând peste timp şi vremuri vechile sensuri ale latinescului auctor, fie că scrie, fie că ţine o prelegere, fie că pur şi simplu ţi se adresează, G.I. Tohăneanu înnobilează şi sporeşte teritoriile pe care păşeşte, încât din orice întâlnire cu „Magistrul” ieşi îmbogăţit spiritual. Pilda sa umanistă, expresie a consecvenţei niciodată trădate, ne învaţă că adevărata sincronizare cu epoca nu stă în gesticulaţii mimetice, ci în ştiinţa de a fi „paznicul de far” al valorilor spirituale perene, valori pe care – de-a lungul unei vieţi dedicate şi închinate „făcliilor latine” şi „scripturelor române” – le-a cultivat cu ardoare, întreţinându-le vii în conştiinţa noastră…
I. Funeriu, 1997
Latina este şi rămâne, simbolic vorbind, „casa” noastră a tuturora, unde orice român îşi regăseşte fraţii şi părinţii şi lungul şirag al înaintaşilor din veacul de demult, unde copiii şi nepoţii învaţă să articuleze primele silabe. Dacă româna este limba noastră maternă, atunci putem spune, cu aceeaşi îndreptăţire şi cu aceeaşi mândrie, că latina înseamnă, pentru obştea românească, limba ei paternă. Îmbogăţim astfel şi conceptul „patrie”, extras din expresia latinească terra patria „pământ al strămoşilor”; actualizăm, deopotrivă, măreţia gravă pe care noţiunea „tată”, „părinte” o avea în dreptul roman.
G.I. Tohăneanu, 1997
Nicolae, Nichifor, Nichita (nike = victorie), Vitoria şi Victoria, Andronic („bărbat victorios”) şi Gheorghe (biruitorul balaurului) sunt, la originea lor, prenume ale învingătorilor. Avem noi, oare, toţi cei de sub zodia numelor noastre, vocaţia victoriei? Greu de spus, cu toate că anticii nu credeau în hazardul numirii (nomen est omen). În orice caz, străduinţa de o viaţă a profesorului Gheorghe Tohăneanu traduce în termenii trudei filologice imaginea Cavalerului sfânt a cărui suliţă biruie şi ţintuieşte balaurul. Cu firea lui „dârză şi pungace”, Maestrul s-a învrednicit mereu să alunge din limba noastră tot ce nu stă în duhul ei.
Marcel Tolcea, 2005
Recenzii
Nu există recenzii până acum.