Sonata pentru pian anticlasică, neclasică şi clasică la sfârşitul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX: aspecte stilistice şi interpretative

21,00 lei

Titlu: Sonata pentru pian anticlasică, neclasică şi clasică la sfârşitul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX: aspecte stilistice şi interpretative

Autor: Matei Rogoz

Colecție: Biblioteca de Cercetare

Domeniul: Muzicologie

ISBN: 978-606-733-303-9; ISBN: 978-973-125-732-7

Anul publicării: 2019

Pagini: 118

Format: 16×23 cm

Descriere

PREZENTARE CARTE

Cartea semnată de Matei Rogoz și intitulată Sonata pentru pian anticlasică, neclasică și clasică la sfârșitul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX. Aspecte stilistice și interpretative stârnește curiozitatea de la bun început, chiar prin titlul ales de autor. De la prima privire, unui segment important și bine studiat al istoriei muzicii îi este propusă o cheie de interpretare ce presupune o distanțare de categorisirile îndeobște acceptate și uzitate în literatura de specialitate.
Personal, recomand o lectură concomitentă (sau alternativă) cu audierea lucrărilor prezentate, în viziunile interpretative semnalate de autor (sau în altele, de ce nu!), lucru foarte lesne realizabil în ziua de azi printr-o simplă accesare a site-ului YouTube. În acest fel, consider că beneficiul ar fi maxim pentru cei care sunt interesați de problematica ridicată de sonatele pentru pian din secolele XIX-XX.

Diana Moș

 

DESPRE AUTOR

Dr. Matei Rogoz s-a născut în Bucureşti în 1973. A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” la clasa prof. dr. Ligia Pop şi U.N.M.B. la clasa de pian a prof. univ. dr. Sandu Sandrin. Începând cu anul 1997 urmează mai multe cursuri de perfecţionare la Şcoala Normală de Muzică din Paris cu Françoise Thinat, iar la „Mozarteum” din Salzburg a urmat cursurile de măiestrie ale pianistului Boris Bloch. A susţinut recitaluri în Bucureşti, Viena, Havana, Paris şi în alte oraşe din Franţa. În anul 2001 a organizat un concert „George Enescu” la Fundaţia Statelor Unite de la Paris, participând ca solist şi acompaniator. În 2002, în colaborare cu I.C.R. Paris, organizează la Ambasada României din Franţa două concerte dedicate creaţiei enesciene, concerte filmate şi ulterior difuzate de către postul TVR Cultural. Cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea lui George Enescu, colaborează din nou cu I.C.R. Paris, organizând un concert dedicat marelui compozitor. În anul 2011, Matei Rogoz obţine, cu această lucrare, titlul de doctor ȋn muzică, programul de doctorat desfǎșurându-se sub auspiciile Universităţii Naţionale de Muzică din București și sub coordonarea prof. univ. dr. Nicolae Brȃnduș.

Informații suplimentare

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Sonata pentru pian anticlasică, neclasică şi clasică la sfârşitul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX: aspecte stilistice şi interpretative”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment