Cât timp înfloresc lotușii

18,90 lei

Titlu: Cât timp înfloresc lotușii

Autor: Flaminia Stârc-Meclejan

Colecție: Dialoguri Analize

ISBN: 978-630-327-033-3

Anul publicării: 2023

Pagini: 160

Format: 12,5 x 20 cm

Descriere

PREZENTARE CARTE

„Într-o epocă în care visăm doar la algoritmi și roboți, sperând să cucerim prin Tehnologie cât mai nesfârșite spații de Libertate, uităm că nu am descifrat încă problemele bunăstării noastre și nici nu ne trece prin minte să acordăm acest beneficiu naturii înconjurătoare. Continuăm să credem că suntem înconjurați de bunuri sub formă de iarbă, flori, copaci sau animale, în timp ce ne îndreptăm rapid spre o destinație pe care nici noi nu o cunoaștem. Prețul pe care îl plătim este imens, însă, dacă privim în jur la schimbările climatice sau când ne amintim de ce s-a întâmplat în timpul pandemiei. Nu ar fi oare mai bine să ne detașăm puțin de aceste „evoluții” și să cântărim „la rece” dacă nu putem alege o altă direcție? Aceasta este întrebarea care se desprinde în principiu din toate rândurile cărții de față. Textele ei au apărut din dorința autoarei de a ne invita să ne pierdem, chiar și pentru scurt timp, în acest „romantism revoluționar” pe care ni-l promite floarea de lotus ce se deschide în mijlocul apelor stătătoare, de a porni spre regăsirea părților „pierdute” ale naturii noastre înconjurătoare”.

Flaminia Stârc-Meclejan

 

 

Informații suplimentare

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cât timp înfloresc lotușii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment