Juridice. Universitare. Politice

Descriere

PREZENTARE CARTE

Deși cititorilor mei s-ar putea să li se pară paradoxală asocierea unor subiecte juridice cu unele de viață universitară și, respectiv, cu teme de actualitate politică, în realitate lucrurile nu stau chiar așa. În fond, societatea însăși și, odată cu ea, fiecare dintre noi se confruntă, de-a lungul existenței sale, cu o sumedenie de probleme juridice, cunoaște un parcurs școlar, care poate implica și frecventarea unor cursuri universitare, și este implicat, direct sau indirect, în tumultul jocului politic. Apoi, cred că s-a banalizat ideea – cu care, de altfel, juriștii sunt foarte obișnuiți – că dreptul și, implicit, procedurile juridice (sau judiciare) nu sunt altceva decât o (altă) formă de a face politică și că atât juristul, cât și politicianul trebuie să fi(e) trecut prin niște aule universitare. Știu că realitatea de astăzi pare să nu valideze ideile pe care mi-am permis să le enunț în aceste câteva modeste rânduri, dar cât timp voi mai putea scrie și publica, nu am să abdic de la principiile în care cred și la care sper să nu fiu nevoit să renunț vreodată.
Scriind „pastilele” cuprinse în acest volum, am vrut să le transmit celor dispuși să mă citească – și, sincer, vanitos fiind, sper să fie cât mai mulți! – că Dreptul nu este neapărat o „știință” ezoterică, Universitatea (oricare ar fi ea) nu este o lume perfectă, iar Politica nu este făcută (numai) de sfinți. Dimpotrivă! Dreptul – și în special Dreptul public – este un perimetru al confruntării dintre „autoritatea necesară” și „libertatea naturală”, iar pentru a-l înțelege, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să pui mâna pe carte. Universitatea este, deopotrivă, un loc al unor valori pe care se sprijină (sau ar trebui să se sprijine) orice comunitate umană, indiferent cât de mare sau de complexă ajunge aceasta să fie la un moment dat, dar și un spațiu al orgoliilor și disputelor de tot felul. În sfârșit, Politica este una din „cheile” prin intermediul cărora Dreptul public poate fi nu numai descifrat – în note pe care am curajul să le numesc „ideologice” –, ci și aplicat, cu toate consecințele care pot decurge dintr-o asemenea inevitabilă realitate. Nu pretind că „pastilele” din această carte au valoarea unor studii științifice și nici măcar a unor eseuri. Dar îndrăznesc să cred că împrumută câte ceva atât din cele dintâi, cât și din cele din urmă. Iar dacă măcar unele dintre aceste „pastile” vă vor smulge o reacție cât de mică (apreciativă sau critică), un zâmbet anemic sau o încruntare nervoasă, înseamnă că nici autorul acestor texte și nici editura nu s-au străduit în zadar.

Cristian Clipa