Studiile româneşti: priviri în oglindă

26,25 lei

Titlu: Studiile româneşti : priviri în oglindă

Coordonatori volum: Otilia Hedeşan, Dumitru Tucan, Dana Percec

Colecție: Aula Magna

Domeniul: Filologie

ISBN: 978-973-125-588-0

Anul publicării: 2017

Pagini: 210

Format: 14×22 cm

Categorii ,

Descriere

PREZENTARE CARTE

Ce sunt studiile românești? Care este obiectul lor? Ce arii disciplinare sunt (pot fi) implicate în construcția realității academice a acestora? Care este „realitatea” lor actuală? Cum se manifestă practic acestea, atât în spațiul educațional și academic românesc, cât și în cel din străinătate? Care sunt legăturile dintre cele două spații și cum dialoghează ele? Toate acestea reprezintă întrebări firești care țin de necesitățile de legitimare ale unei realități ale cărei repere sunt, în același timp, academice, educaționale, instituționale, culturale și, implicit, identitare.

Volumul de față cuprinde o parte a comunicărilor făcute la conferința „Studiile românești: strategii, interferențe, varietăți”, care a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, între 21 și 23 septembrie 2017, conferință la care au participat româniști din țară și din străinătate. Intervențiile și studiile acestora încearcă, pe de-o parte, câteva răspunsuri la aceste întrebări, iar pe de altă parte, se interesează de anumite aspecte ale limbii și literaturii române sau ale culturii populare românești. În acest sens lucrările cuprinse aici pot fi privite ca o mostră a interesului actual pentru problemele specifice ale studiilor românești.

 

Informații suplimentare

Autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Studiile româneşti: priviri în oglindă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment